Inspecția Muncii, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București, a desfășurat un control la stadionul Ghencea, în perioada 1-8 august, împreună cu Jandarmeria Română. Astfel, a fost descoperită o firmă de pază și protecție la care lucrau 623 de persoane fără forme legale de angajare sau cu documente de angajare înregistrate după începerea activității, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 600.000 lei.
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează, miercuri, 12 percheziții, în București, Dâmbovița și Argeș, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de protecție și pază, cu un prejudiciu estimat la aproape 4 milioane de euro.
Inspectorii Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) au constatat că unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de Securitate s-a sustras de la plata unor obligații fiscale de peste 80 milioane de lei, informează instituția. Recent, Profit.ro relata că verificările ANAF vizează munca la negru, în primul rând în domeniile confecții, pază, alimentar, transport, depozite.